Despre creier si minte

Despre Creier si Minte – Episodul 1: „Computerul și Sistemul de operare”

Autor: Cristi Lazar

Desigur, vorbim despre creierul uman și mintea umană. Sperăm să vă facă plăcere să citiți acest mic serial și să vă fie de folos în ceea ce privește înțelegerea a ceea ce predăm noi în cursurile Metodei Silva. Este vorba despre autocontrol mental, dezvoltarea minții și controlul stresului. Poate vă va ajuta să luați o decizie și să veniți la cursul Metoda Silva pentru a vă face o viață din ce în ce mai bună din toate punctele de vedere. Așa suntem construiți noi oamenii, ne dorim mai întâi să știm lucruri și apoi să decidem în privința lor…

Episodul 1: Computerul și Sistemul de operare

Ești viu și cunoști deja că ai creier. Ai învățat câte ceva despre creier la anatomie în clasa a 7-a. Sigur îți amintești măcar cum arată. Poate că îți amintești că are două emisfere, emisfera stângă și emisfera dreaptă. Poate nu mai știi din câte celule este creat și ce constituție are. E firesc să nu îți mai amintești asta. De fapt, să știi toate astea nu ajută prea mult în viața de zi cu zi la serviciu, în afaceri sau în alte activități.

Gândindu-te puțin acum la creierul tău, îți dai seama că el funcționează și își face bine treaba zi de zi și noapte de noapte fără ca tu să te gândești încontinuu la el. Așa e! Își face treaba pentru care a fost conceput și pus în funcțiune încă înainte de nașterea ta. Și va continua să-și facă treaba, să execute toate programele și comenzile automate instalate în trecut și pe cele pe care le vei instala în viitor.

Ne place să asemănăm creierul uman cu un „hard disk” al unui computer. Imaginează-ți un computer de dimensiuni uriașe, poate de dimensiunea orașului New York. Imaginează-ți ce capacitate de stocare și procesare ar avea acest computer. Oamenii de știință susțin că: „creierul uman are o așa putere de funcționare precum un astfel de computer gigant”.

Acum…, unui computer îi trebuie un sistem de operare, așa e? Altfel ar fi… doar un computer nefolositor, „o cutie” cu potențial nefolosit. Nu vom intra în detalii și dezbateri despre care sistem de operare este cel mai performant și mai eficient. Imaginează-ti doar că tu ai primit deja la computerul tău, numit Creier, cel mai performant sistem de operare, încă neîntrecut de nici un altul. Se numește Mintea umană.

Mintea este sistemul de operare. „Ai achiziționat” deja licența de funcționare încă înainte de naștere, pe termen nelimitat. Da, da! Nelimitat!

La fel ca și cu computerul de pe birou, învățăm să utilizăm „Computerul-Creier” și „Sistemul-de-operare-Minte” ale noastre puțin câte puțin, pe măsură ce le folosim. Învățarea aceasta începe de dinainte de naștere și continuă în anii fragedei copilării. În această perioadă, învățarea se realizează inconștient, dar automat. Computerul-Creier și Sitemul-de-operare-Minte activează și rulează programe instalate „din oficiu” precum programul respirației, al digestiei, al bătăilor inimii și circulației sângelui, al suptului, al digestiei, al activității intracelulare, al excreției, programe de percepție a temperaturii, a gustului, a intensității stimulilor luminoși, auditivi, al echilibrului și multe alte programe de care nu suntem conștienți. La naștere figurează în registrul de programe aproximativ 2.000 de astfel de funcții necesare adaptării „noului organism” în lumea fizică. Acestea rulează automat și asigură dezvoltarea individului și creșterea. Odată cu adaptarea, încep să fie instalate programe suplimentare prin natura existenței umane în lumea fizică. Începe cercetarea mediului înconjurător și adunarea de informații și stocarea acestora sub formă de „fișiere” (să le zicem astfel ca să respectăm analogia). Computerul-Creier înmagazinează și clasifică toate informațiile sub forma acestor „fișiere”. Începem să percepem spațiul și timpul, raportându-ne la ceea ce ne înconjoară. Descifrăm când e zi și când e noapte. Aflăm ce ne poate provoca durere și plăcere. Știm deja ce fel de gusturi preferăm sau ce culori ne încântă. Deosebim între zgomote, sunete și muzică. Programăm, programăm, programăm…

Influența majoră în programarea noastră timpurie este dată de exemplele oamenilor din jurul nostru: părinți, familie, prieteni de joacă, școală, educatori. Interacțiunea cu mediul este platforma pe care se programează toate aceste programe/ funcții.

Spre deosebire de computerul de pe birou, Computerul-Creier se programează prin repetiție. Adică vedem, auzim, simțim, facem lucrurile de suficient de multe ori până acestea devin programe funcționale de la sine. „Nu judecăm cu mintea noastră”. Le înmagazinăm pentru că „ne sunt servite”.

Specialiștii afirmă că 85% din programele noastre sunt instalate deja până la vârsta de 12-14 ani. 85%…!!!

În jurul acestei vârste începe să se dezvolte ceea ce numim „personalitate”. Aceasta vine/ apare odată cu intrarea în funcțiune a „Sistemului-de-operare-Minte” care începe să funcționeze activ, la început independent și bazat pe programele instalete anterior.


Să luăm un exemplu: dacă tânărul a asistat până la vârsta de 12-14 ani la multiple discuții în familie și în mediul său despre lucruri frumoase, proiecte de viitor, vise și scopuri de îndeplinit, un viitor plin de speranță etc., Mintea sa a programat și instalat în Creier acest tip de programe „în background” (scuze, așa e la calculatoare!) și va continua să ruleze acest program instalat prin repetiție și îi va influența comportamentul și deciziile viitoare conform cu setul de programe dominante instalate.

Un alt exemplu: dacă tânărul a luat parte la nenumărate discuții în contradictoriu, cu infinite argumentații și dezbateri pe ce funcționează și ce nu funcționează, pe cine este de vină și cine „plătește oalele sparte”, certuri, despre viața grea și neajunsurile de zi cu zi etc., va instala și memora acest set de programe și Mintea sa le va rula automat „în background” definind comportamentul și acțiunile viitoare ale individului. Ce să mai spunem despre un mediu violent sau unul plin de tot felul de vicii.

Credem că s-a înțeles ce am vrut să subliniem.

Așa se programează Computerul-Creier cu ajutorul Sistemului-de-operare-Minte până spre vârsta în care conștiența începe „să lucreze”. Și când începe să lucreze, deja filtrează și analizează totul prin prisma programelor instalate deja. E absolut logic!

Acum, continuând analogia cu computerul…, computerului îi trebuie up-grade din când în când și în mod uzual, periodic, îi trebuie câte o revizie pentru a fi curățat și reîmprospătat. I se dă câte un „refresh” și unor anumite computere, cu anumite sisteme de operare, li se efectuează ceea ce se numește „defragmentare”, adică o operațiune prin care „se repară” fișierele existente și se reașează în fluxul de funcționare corect. Această operațiune necesită un anume timp și o oarecare scoatere din uz a computerului. Sistemul de operare asistă și guvernează toată această operațiune pentru a avea succes.

Înțelegeți analogia? Sperăm că da!

Creierul are programele sale instalate și are nevoie de „up-grade” și de „defragmentare”. Și el trebuie oarecum ”scos din uz” și trebuie „defragmentat” pe baze regulate. Dacă la computer există o procedură standard, să știți că și la creier există o procedură standard. Mintea va asista și va guverna acest proces pentru beneficiul „sistemului”.

Cu alte cuvinte, cu mintea noastră, pe baza unei proceduri standard, putem să reîmprospătăm creierul și să reașezăm programele în fluxul corect de funcționare spre a ne fi bine și a funcționa la capacitate optimă din punct de vedere mental! Această operațiune se învață! De fapt, ea este funcțională în mod natural, dar noi nu prea am fost învățați să o folosim conștient. Necesită un antrenament și o repetare pentru a putea fi (re)programată, la rândul său.

Metoda Silva vă învață să vă programați și să vă reprogramați mental astfel încât Computerul-Creier și Sistemul-de-operare-Minte să funcționeze la capacitate optimă. Cu ajutorul unor tehnici științific descoperite, probate și predate, la cursul Metoda Silva veți dobândi auto-controlul în ceea ce privește procedura de realizare a acestei operațiuni. Pe românește, veți învăța să lucrați cu creierul și mintea dvs. și să le puneți la treabă ori de câte ori doriți, în orice situație, pentru a obține ceea ce vă doriți.

În episodul următor, vă vom da câteva detalii despre cum se poate realiza acest proces, simplu și la îndemâna oricui. Vom vorbi un pic și despre obiceiuri și semnificația lor în viața fiecăruia dintre noi.

Lasă un răspuns