Programul se bazează pe descoperiri ştiinţifice referitoare la utilizarea mai eficientă a creierului şi a minţii. Cercetările au fost iniţiate în anul 1944, cea dintâi prezentare a Metodei Silva fiind sub formă de Cursuri de bază, conduse de fondatorul lor, dl. José Silva, în anul 1966, în localitatea Amarillo, statul Texas, S.U.A.

În prezent, după peste 50 de ani de activitate, aproape 800 de instructori predau Metoda Silva în peste 30 de limbi, în 129 ţări ale lumii. Numărul absolvenţilor Metodei Silva din toată lumea depăşeste 6 milioane de persoane.

În România Metoda Silva a început să fie cunoscută din anul 1993 şi în acest moment înregistrează peste 10 mii de absolvenţi. Cursurile Metodei Silva sunt foarte apreciate datorită muncii intensive de programare a dezvoltării Metodei Silva iniţiată de fondatorul Rajko Kuzmanović, principalul promotor al cursurilor de bază (Silva Life System şi Silva Intuition System) şi al cursului superior Silva ULTRA.

În 1960 José Silva a pus bazele „Silva Mind Control” în ideea de a-şi ajuta copiii să aibă rezultate mai bune la şcoală şi să-şi sporească şansele de succes în viaţă. De atunci şi până astăzi, această tehnică de meditaţie dinamică a evoluat într-un training mental sofisticat care este oferit prin cursuri şi seminarii în peste 129 de ţări din lume.

Metoda Silva este un program original şi totodată este şi cel mai imitat program de meditaţie dinamică. Metoda Silva învaţă cursanţii tehnici speciale de imaginaţie pentru a-şi reprograma subconştientul şi programele negative precum să pătrundă în adevăratul lor potenţial pentru a-şi realiza ţelurile. În România, Metoda Silva a fost adusă în 1993 de către Rajko Kuzmanović, care astăzi este fondator şi instructor.