Important de stiut

6 pași pentru gestionarea emoțiilor negative

Ai emoții? Felicitări, asta înseamnă că ești om.

Imaginează-ți că într-o zi te trezești fără EMOȚII. Oare cum ar fi viața ta? Fără teamă, fără tristețe, fără dezamăgire, și deopotrivă…fără bucurie, fără curiozitate, fără încântare, fără speranță? Oare ai mai fi un om…sau pur și simplu un robot?

Toate emoțiile fac parte din experiența ta umană, toate sunt normale și îți pot oferi un sens, o direcție, chiar și cele mai puțin pozitive. Provocarea cu cele din urmă nu este faptul că ele există (toți oamenii le experimentează), ci modul în care tu le gestionezi.

Ce mesaje îți transmit emoțiile?

Emoțiile fac parte din tine, tocmai de aceea scopul lor principal este să îți transmită mesaje DESPRE TINE. Emoțiile te ajută să acționezi, să te mobilizezi, să eviți anumite pericole, să îi înțelegi pe ceilalți sau chiar să iei decizii. Desigur, asta cu condiția să le dai voie și mai ales, să le recunoști și să le accepți ca fiind parte din tine.

Cum să gestionezi emoțiile negative?

Acceptarea faptului că simți și emoții negative, nu înseamnă neapărat că trebuie să te lași controlat de ele. Gândește-te la ele ca la niște marcaje rutiere: poate unele emoții îți transmit că drumul este sigur și o poți lua tot înainte, altele însă te obligă te oprești sau să alegi altă rută. Oricum ar fi trebuie să le privești cu curiozitate și să te întrebi: ce încearcă aceste emoții să îmi transmită?

Descoperă cei șase pași pentru gestionarea emoțiilor negative.

1. Recunoaște emoția pe care o simți

Oricare ar fi emoția, identific-o. Este furie? Este tristețe? Este frică? Este stres? Analizează-te sincer și deschis și amintește-ți că este absolut normal să ai astfel de sentimente.

2. Accept-o

Aici multă lume se oprește. De ce? Pentru că de mici suntem învățați că este mai bine să ascundem astfel de emoții: pentru că ele ne fac slabi, vulnerabili. Adevărul este altul: cu cât eviți mai mult o emoție, cu atât ea va crește și te va afecta din ce în ce mai mult, uneori fără ca măcar să îți dai seama. De multe ori acceptarea înseamnă și control. Remediul există, dar până să ajungi la el trebuie să accepți că ai nevoie de el.

3. Observă ce impact are această emoție asupra corpului sau a comportamentului tău

Străduiește-te să fii conștient de efectele respectivei emoții în corpul tău, dar și în comportamentul tău. Nu este o noutate faptul că emoțiile pot afecta calitatea relațiilor cu cei din jur sau chiar pot declanșa anumite dureri fizice.

Mânia slăbește ficatul. Frica slăbește rinichii. Dezamăgirile afectează inima. Anxietatea ne poate da peste cap stomacul. Tristețea ne afectează plămânii.

De aceea este foarte important să iei în calcul orice semnal primești de la corpul tău sau poate chiar de la cei dragi.

4. Identifică cauza emoției

Întrebarea la care trebuie să răspunzi este: ce anume îmi provoacă emoția asta? Poate că mă critic prea aspru, poate nu mă simt împlinit la locul de muncă, poate că nu fac mai des ceea ce îmi place. Găsește sursa acelei emoții.

5. Întreabă-te: “De ce am nevoie pentru a înlătura această emoție?”

Dacă sursa emoției mele negative este faptul că nu mă simt împlinit la locul de muncă, atunci ar trebui să depun un efort în a mă cunoaște, a descoperi ce îmi face plăcere și a mă îndrepta spre joburi conexe. Dacă sursa emoției mele negative este oboseala acumulată peste zi, atunci ar trebui să fac ceva care mă relaxează.

6. Acționează

Acum știi ce trebuie să faci ca să te simți mai bine. Îți mai rămâne doar să pui în practică!

Totodată, amintește-ți că emoțiile, de orice natură, fac parte din tine și spun ceva despre tine.

Te așteptăm și pe pagina de facebook Metoda Silva România, unde te ținem la curent cu toate evenimentele pregătite special pentru tine!

Lasă un răspuns